De la Portal semantic Pagini Favorite

Tipuri de falii

1. falie inversă
2. falie normală
3. falie transcurentă
4. falie oblică

Faliile sunt clasificate funcţie de geometria acestora şi de direcţia de alunecare relativă.

Panta unei falii este unghiul pe care îl creează suprafaţa faliei cu orizontala, iar direcţia unei falii este direcţia proiecţiei faliei pe suprafaţa terenului faţă de nord. O falie transcurentă implică deplasarea blocurilor de rocă paralel cu falia. Alunecarea la o falie normală are loc în plan vertical (paralel cu panta), placa superioară a faliei înclinate deplasându-se în jos faţă de placa inferioară (falierea produce o întindere a crustei). Alunecarea la o falie inversă are loc în plan vertical (paralel cu panta), placa superioară faliei înclinate deplasându-se în sus faţă de placa inferioară (falierea produce scurtarea crustei).

Faliile cele mai des întâlnite în natură sunt faliile oblice, care reprezintă o combinaţie între mişcările în plan orizontal şi vertical[1]

Tipuri de cutremure

Multa vrema s-a crezut ca miscarile telurice sunt produse de forte supranaturale.In antichitate, locuitorii din jurul Mediteranei credeau ca zeul Atlas, care sustinea Pamantul pe umerii sai, era cel care le provoca atunci cand isi muta povara de pe un umar pe altul.
In Kamceatka, bastinasii credeau ca, atunci cand zeul Tull se plimba cu sania prin maruntaiele Pamantului, se produceau cutremure.In multe locuri din lume, cutremurele erau considerate a fi « pedeapsa divina » pentru pacatele facute de oameni.

Cutremurele de pamant sunt zguduiri bruste, de durata scurta si intensitate variabila, care se manifesta in scoarta terestra.Cea mai mare parte a cutremurelor sunt de natura tectonica, generate in interiorul Pamantului, si de natura vulcanica, asociate eruptiilor de lave.Miscarile seismice mai pot fi provocate si de impactul unor meteoriti cu scoarta terestra, de prabusiri si alunecari de teren, prin explozii produse artificial de catre om.

De studiul acestor zguduiri ale scoartei se ocupa seismologia, disciplina geologica aparuta la sfarsitul sec. al XIX-lea.In urma cercetarilor din a doua jumatate a sec. al XX-lea, seismologia dispune de un considerabil material informativ, cum ar fi frecventa cutremurelor, energia declansata si modul de propagare a undelor seismice, inregistrarea lor cu ajutorul seismografelor, efectele distrugatoare si cauzele care le genereaza, localizarea arealelor seismice, regionarea seismica teritoriala, elabararea de tehnologii antiseismice, atat de necesare in constructii.

In functie de intensitate, se deosebesc doua categorii majore de cutremure : microseisme ( foarte numeroase, insesizabile pentru om, acestea putand fi inregistrate numai de seismografe ) si macroseisme ( resimtite de om si care pot provoca distrugeri materiale ).
Exista mai multe scari seismice, cea mai utilizata fiind scara seismica Mercalli si scara seismica Gutemberg-Richter.

Locul de declansare a cutremurului ( focarul ) din interiorul scoartei terestre , se numeste hipocentru.Proiectia acestuia pe suprafata terestra constituie epicentrul, in jurul caruia se extinde zona epicentrala, adica suprafata terestra pe care se face proiectia focarului.
Hipocentrele (sau focarele ) cutremurelor pot exista la adancimi diferite :pana la 60 km, in cazul cutremurelor intracrustale ; intre 60 si 300 km, pentru cutremurele intermediare, si peste 300 km, in cazul cutremurelor adanci.Undele seismice se propaga din hipocentru.
Dupa directia de vibratie a particulelor materiale, plecate din hipocentru, se propaga unde longitudinale si unde transversale .

Din interferenta celor doua tipuri de unde ajunse in epicentru rezulta undele de suprafata, unde lungi, ce se propaga in patura superficiala a scoartei.Particulele din componenta acesteia sunt angajate in deplasari de forma valurilor unui lac.Aceste unde de suprafata sunt cu atat mai distrugatoare cu cat localitatile afectate sunt mai aproape de zona epicentrala.Transformarile reliefului se pot produce concomitent cu desfasurarea miscarii telurice, imediat dupa sau la intervale mai lungi de timp.Spre exemplu, in urma cutremurului din 10 septembrie 1899, din Alaska, s-a observat in unele sectoare o inaltare a reliefului cu 14 m in raport cu nivelul oceanic.In urma cutremurului din Hebgen Lake, Montana (SUA ), din 1959, s-au inregistrat fisuri ale scoartei si ridicari pe verticala de peste 6 m, pagubele produse pe numai cateva strazi depasind 10 milioane dolari.Acest cutrmur a declansat si o mare alunecare de teren, care a barat un rau, ducand la formarea unui lac de mari dimensiuni.

TIPURI DE CUTREMURE

Dupa frecventa si intensitate, cutremurele pot fi polikinetice , caracterizate printr-o zguduire principala, la inceput, urmate de altele, mai slabe ,numite replici ; cutremure monokinetice , cu o singura zguduire principala, precedata uneori de cutremure slabe.Au o intensitate ridicata, cu hipocentre intermediare si adanci.Astfel de cutremure se repeta periodic, cu descarcari mari de energie.
Cutremurele pot fi insotite de fenomene luminoase, zgomote subterane si procese tectonice.Zgomotele subterane sunt rezultatul zdrobirii, fisuratiei si frecarii rocilor din scoarta si a reasazarii diferitelor blocuri litosferice afectate.

Cele mai multe cutremure tectonice se produc la contactul placilor litosferice, care , in deplasare, se freaca intre ele, acumuland cantitati importante de energie.Miscarile bruste elibereaza aceasta energie, generand undele elastice, care se propaga in jur cu viteze variabile. Pe baza inregistrarii undelor in statii seismice se stabileste pozitia si intensitate cutremurului.

... mai mult despre tipurile ce falii^[1]